Emil Florescu-slujitor al alternativei Freinet

Emil Florescu
-un învăţător din perioada interbelică procupat de nou-
înv. CONSTANTIN GUŢU, Colegiul Naţional de Artă „ Ion Vidu“, Timişoara

Născut la 1 aprilie 1910 în comuna Răchita, jud. Timiş, termină Şcoala Normală din Timişoara în anul 1926. Ajuns dascăl în mai multe sate din judeţul Timiş, sub influenţa unor educatori ca: Jan Ligthart şi mai ales a lui Freinet, a început să fie preocupat de ideea organizării unui mediu şcolar care să se apropie şi să corespundă, cât mai mult năzuinţelor copilăriei şi, sub impulsul necesităţilor şi preocupărilor să poată învăţa în mod natural.
Astfel cunoştinţele prevăzute de programă le-a cuprins într-un plan general de activitate şi studiu bazat pe:
a) Mediul – timp (anotimpuri) ;
b) Evenimente naturale ale mediului şi timpului;
c) Evenimente etico- sociale;
d) Ordinea de întâietate a trebuinţelor individuale şi sociale, rezultantă a evoluţiei ancestrale.

Toate aceste derulându-se pe parcursul celor 32 săptămâni ale anului şcolar.
S-au stabilit un număr de 32 de subiecte generale care constituiau preocupările generale de activitate şi studiu-centre de interes pentru săptămânile respective.
Pentru limba română s-a introdus tipografia (după metoda introdusă de Freinet la începutul anului 1920). Copiii compuneau texte scurte (întâmplări petrecute acasă, versuri simple, uneori chiar şi ce-au visat etc.). Dintre acestea era aleasă una.

O echipă de serviciu trecea la „regalul cu litere de plumb“ şi, în timp ce autorul lucrării alese îşi recitea lucrarea, propoziţie după propoziţie se şi scria pe tablă, cu corecturile necesare.
Echipa tipografilor, numită pentru acea zi, culegea textul. Apoi, după ce textul a fost imprimat, se împărţea tuturor elevilor. Pe acest text, la timpul programat în orar, se făcea gramatică, observaţii stilistice, citire expresivă.
Se trăgeau zilnic (conform celor scrise chiar de Emil Florescu în autobiografia sa) 100 de exemplare. Diferenţa de exemplare rămase se păstra pentru alcătuirea revistei lunare « FǍT-FRUMOS » (care apoi se trimitea altor şcoli transformându-se astfel în corespondenţă şcolară).
Matematica se făcea, în mod practic, cu ajutorul „FIŞIERULUI MATEMATIC“, care conţinea fişe din toate domeniile (în legătură cu centrul de interes) şi care indicau cum se fac anumite calcule. De exemplu în săptămâna „Ţesutul“ la geometrie, dacă era în plan dreptunghiul, copiii făceau croitorie. În fişier găseau eşantioane din diferite pânzeturi, stofe, cu preţurile lor. Din hârtie de ziar se croia un şorţ de formă dreptunghiulară. Problema putea să fie formulată astfel : Să se calculeze suprafaţa şorţului şi cât costă cu materialul ales din fişier? Copiii se transformau în croitori şi, pe nesimţite, făceau matematică, fiindu-le necesar să calculeze costul şorţului.
Pentru istorie, în afară de colecţii documentare bogate (cu tăieturi din ziare, vederi, portrete istorice etc.) s-a confecţionat o „bandă istorică “, un adevărat film al timpului istoric cu trecutul omenirii, în general şi al ţării noastre, în special. Acest film era divizat pe secole, ani şi cuprindea diferite evenimente din istoria tehnicii şi ştiinţei sau a altor evenimente importante, contemporane cu cele ale ţării noastre. Fâşia de bandă ce reprezenta ţara noastră era divizată în trei : Muntenia, Moldova, Transilvania, prin trei culori : roşu, galben, albastru. Locul unde se împleteau fâşiile reprezenta tendinţa de unire, cu timpul respectiv, remarcat prin gradaţia de bandă (fiecare an având ½ cm).
La geografie, folosirea nenumăratelor colecţii de vederi, machete, a lăzii cu nisip şi având reprezentarea grafică a „ţării nimănui“ i-a făcut pe copii să se familiarizeze cu citirea hărţii, cu măsurarea distanţelor şi cu o orientare bună pe hartă.
Organizarea clasei şi a şcolii era foarte modernă pentru acea vreme (dar şi pentru aceste zile este destul de surprinzătoare). Din clasă au fost scoase băncile fiind înlocuite cu mese cu scăunele individuale pentru ”mişcare liberă în orice împrejurare cât şi pentru o mai bună lucrare în echipă”
Şcoala era organizată în „comunitate şcolară, elevii fiind organizaţi în grupe şi echipe “. Fiecare elev avea un carnet de membru al comunităţii în care, pe lângă note, erau trecute şi atelierele la care participau, serbările, excursiile, munca prestată în grădinărie, lucările personale (textele libere), cărţile împrumutate de la biblioteca şcolii, „distincţiuni“ şi pedepse.
Programul săptămânii stabilit cuprindea activităţile desfăşurate dimineaţă: lecturi şi comunicări informative, exerciţii matematice, lectură expresivă şi exerciţii gramaticale, declamaţie, teatru şi muzică, iar după amiază ocupaţii libere şi pregătitoare. Acest program cuprindea atât echipa cât şi redactorul şef al revistei : « Făt Frumos ». Toate acestea erau stabilite pe centre de interes.
Activitatea practică (în grădină, lucrările de atelier etc) era remunerată din beneficiile pe care le aducea grădina şi din tombolele organizate cu ocazia diferitelor organizări artistice şi culturale.
Tot în cadrul comunităţii şi-a organizat o cantină la care serveau masa toţi elevii. Fiecare elev aducea de acasă, când putea şi când avea, legume, făină şi cele trebuincioase. „Gospodarul cantinei“ nota în carnetul fiecărui elev ce a adus. Toţi împreună stabileau meniul pentru a doua zi, aşa că, cei care aveau acasă din alimentele necesare aduceau o anumită cantitate din acestea. Uneori părinţii veneau să ajute la preparatul unor mâncăruri mai deosebite.
În vara anilor 1940 şi 1941 a experimentat cu rezultate remarcabile un sistem de educaţie de includere în şcoală (câte o lună) a copiilor cuprinşi între 3 şi 7 ani. Această perioadă se încheia cu o expoziţie şi o serbare a tuturor elevilor.
Toate aceste lucruri fac dovada că de-a lungul timpului învăţătorii au fost preocupaţi de nou şi de optimizarea procesului de învăţământ prin formarea de capacităţi şi atitudini, de adaptarea conţinutului învăţării la realitatea cotidiană precum şi la preocupările, interesele şi aptitudinile copilului.

[img][/img]

[img][/img]