La inceput de an scolar...

[Pentru dascăli şi elevi

E tristă toamna aceasta pentru dascăli! Nu este zi în care inima să nu ne ticăie neliniştită, ba pentru salar, ba pentru reduceri de catedre, ba pentru schimbări nedorite, nejustificate şi total neinspirate ale celor aflaţi la conducerea şcolilor.
Legile noi parcă sunt făcute să ne sugrume, aceasta este senzaţia ce o ai când citeşti articole peste articole, ordine ale ministrului, ordonanţe, anexe...
Poate ni se mai linişteşte sufletul când ne-om afla în faţa copiilor!... Oare?...
Şi ei au dramele lor. Mii de copii încep în România şcoala singuri, fără părinţi; bunicii sau mătuşile le deschid portiţa şi le dau drumul spre clădirea în care îi aşteaptă dascălii.
Dascălii care ar trebui să fie odihniţi după concediu, veseli şi fără griji...
Elevii care ar trebui să aibă sufletul liniştit, fără poveri prea mari de purtat în inimă...
Nu este şcoală în ţară în care să nu întâlneşti copii lăsaţi în grija rudelor de părinţii plecaţi pe drumul străinătăţii la muncă, împinşi de sărăcia unei societăţi neprietenoase omului obişnuit.
Dramele provocate de şocurile afective la care sunt supuşi elevii noştri ni se transmit şi nouă. Nu ştii ce ar trebui să fii acolo – profesor, psiholog, părinte... Câte puţin din toate – şi trăieşti tot timpul cu senzaţia că nu faci suficient, că nu te pricepi îndeajuns la nimic din ceea ce trebuie să faci. Şi toate astea din cauză că judeci cu inima. Cum s-ar putea altfel?...
Carl Gustav Jung notează un mare adevăr:
„O inimă înţelegătoare reprezintă totul la un profesor, şi nu o putem aprecia îndeajuns. Ne amintim cu stimă de profesorii excelenţi, dar cu recunoştinţă de cei care ne-au influenţat sufleteşte. Planul de învăţământ este o materie primă extrem de necesară, dar căldura reprezintă elementul vital pentru planta aflată în creştere şi pentru sufletul copilului.”
Şi pentru tine, dascăle, şi pentru şcolarii tăi, textul „Băieţelul cel vorbăreţ” reprezintă un omagiu. Este omagiul dedicat inimilor ce se întâlnesc în această toamnă în şcoală!...
Renate F.
hr]

[Se spune că era odată, dar nu ca niciodată, un băieţel mărunţel, roşcovan şi sprintenel, căruia îi plăcea să vorbească şi de toate să povestească. Mamei îi născocea poveşti frumoase, parcă din curcubee scoase. Cuvintele lui erau dulci ca perele toamnei şi tatăl său se minuna când băieţelul nostru câte-o întâmplare mai inventa şi i-o povestea... Într-o zi, şi mama şi tata au plecat departe-departe. Băiatul a rămas singur. Nu avea cu cine vorbi. Şi cuvintele şi gândurile dădeau năvală, dar el nu avea cui să le spună. Cine să-l asculte?
Şi-a adus aminte că bunica îi şoptea seara, înainte de culcare, că avem un îngeraş fiecare. Şi îngerul e mereu cu noi...
„Unde o fi îngeraşul meu? Nu-l văd nicăieri...” şoptea trist băieţelul.
„Aş avea atâtea să-i spun!...” Şi privea trist spre cer...
Într-o zi a luat telefonul şi a format numărul Cerului. Sună... sună... dar nu răspunde nimeni.
- Alo! Alo! spune băieţelul.
- Sunt eu la telefon! Nu mă aude nimeni?
Şi nu răspunde nimeni la celălalt capăt al firului. *** - Ce-i cu tine de eşti tăcut, băiatul meu? îl întrebă într-o zi învăţătoarea. Tu erai Băieţelul cel Vorbăreţ, mereu vesel, cu un cuvânt frumos pentru fiecare. Ai devenit tăcut şi trist... şi ochii ei erau aburiţi de îngrijorare. - Nu are cine să mă asculte când vorbesc. Şi am multe, multe lucruri de spus. Şi cuvintele frumoase ca cioburile de curcubee şi dulci ca mierea perelor de toamnă dau năvală în mine, dar nu are cine să le asculte...Mama şi tata sunt departe – şi în Cer nimeni nu ridică telefonul să vorbească cu mine! - Nu-ţi răspunde nimeni din Cer? Nu se poate! Îngerii noştri sunt tot timpul acolo. Sunt cu ochii pe noi ca să nu greşim cumva cu faptele noastre; şi sunt mereu atenţi să ne asculte durerile şi bucuriile. Ştii ce, dragul meu? Eu cred că tu ai format greşit numărul de telefon al Cerului! Uite, eu ţi-l scriu aici pe acest bileţel şi seara, înainte de culcare poţi suna – un înger îţi va asculta toate păsurile şi toate bucuriile... Fericit, Băieţelul cel Vorbăreţ a aşteptat ca luna să răsară şi stelele să sclipească pe boltă. S-a pregătit de culcare şi, în pijama, cuibărit sub plăpumioară, a luat telefonul şi a format numărul Cerului. - Alo? s-a auzit răspunsul de la capătul firului. Eşti cumva Băieţelul cel Vorbăreţ? Ştiam că o să mă suni... Genele băiatului s-au umezit. A şoptit încet-încet:
- Tu eşti îngerul meu? - Da, eu sunt îngerul tău şi voi fi mereu cu tine. O să-mi povesteşti în fiecare seară dacă ai fost cuminte, dacă ai spus cuiva cuvinte dulci şi frumoase, dacă ai adus cuiva o bucurie sau ... dacă ai făcut vreo năzbâtie! Nu eşti singur, dragul meu!... Şi viaţa a primit culori frumoase! Băieţelul învăţa din ce în ce mai bine, cuvintele sale erau din ce în ce mai minunate, calde şi pline de iubire; bucuria i-a revenit în suflet – nu mai era singur! Avea cine să-l asculte! Vorbea în Cer cu îngerul său seară de seară, ba uneori îl suna şi-n timpul zilei ca să-i povestească despre ce i s-a întâmplat sau despre vreun cuvânt frumos, abia inventat. Mama şi tata s-au reîntors acasă. Ce bucurie! Băieţelul zburda ca un miel pe câmpie primăvara, obrajii îi străluceau, că râdea şi cu ei, nu numai cu ochii – şi gura nu îi mai tăcea defel! Turuia despre tot ceea ce s-a întâmplat acasă în lipsa părinţilor: pisica făcuse pisoiaşi, toporaşii de la portiţă aveau un parfum mult mai dulce decât anul trecut, că îi spusese asta chiar şi îngeraşului său aseară; soarele îl gâdilase de dimineaţă cu o rază, pe la nas, de se trezise strănutând; corcoduşul avea parcă florile mai burzuluite anul acesta şi ar fi bine să discute despre asta şi cu îngeraşul lui, iar portiţa de la grădină ... - Stai, stai, spuse mama zâmbind, dar despre şcoală nu-mi spui nimic? Ai luat note bune? Nu ai supărat-o cumva pe doamna învăţătoare? O sun să vorbesc puţin cu dumneaei la telefon. Luă telefonul, bileţelul de pe noptieră şi începu să formeze numărul. - Mami, mami, ce faci? spuse băieţelul nostru şoptit. Vezi că ai greşit numărul! La acesta vorbesc eu mereu în Cer, cu îngeraşul meu... în fiecare seară, mami!... Dar cuvintele îi amuţiră, poate pentru prima oară în viaţă – şi ochii lui priveau uimiţi spre mama când aceasta zise:
- Doamna învăţătoare? Sunt mama unui băieţel tare vorbăreţ şi, pentru că am fost plecaţi o perioadă de timp şi eu şi soţul meu, am vrea să ştim dacă a fost cuminte copilul nostru...
... Şi Băieţelul cel Vorbăreţ auzi glasul atât de cunoscut şi de drag sufletului său, glasul îngeraşului din Cer care răspundea întrebărilor mamei. Frânturi de vorbe îi dădeau târcoale în vârtej, ca fluturaşii şi albinele din grădină printre ramurile corcoduşului înflorit:
- ... cuvinte frumoase, dulci ca perele toamnei,... fapte bune,... cuminte, ... mi-e tare drag!...hr]

[ Excelenta Sa, DASCALUL
de Rudyard Keepling (celebrul autor al Cartilor Junglei)

“Excelenta Sa nu are cont in banca
Nu are vila cu 20 de camere,
Nu are afaceri prospere prin tara,
Excelenta Sa are un suflet cat galaxia,
Are riduri si fire albe de la generatiile care sunt si de la cele care au fost,
Excelenta Sa isi mobilizeaza viata cu extemporale, teze, concursuri,
Rareori se gândeste la ultimul strigat al modei.
Desele-i preocupari sunt legate de programe, examene, perfectionari,
De cele mai multe ori slefuieste nestematele altora
Pentru ele, vinde pe bani marunti secundele fiilor lui.
Excelenta Sa trudeste viata-ntreaga la secera ascutita a lunii,
Semanând pulberi de aur peste semintele ce stau sa-ncolteasca.
Uneori, ochelarii i se acopera de roua amara, daca un fost elev, ajuns senator,
Il uita in antecamera ca pe un obiect decorativ.
Alteori, zâmbet de rodie ii inunda obrajii, când un necunoscut, pe strada,
Isi scoate palaria in fata lui:
“Buna ziua, Domnule Profesore, eu sunt …”
Excelenta Sa nu-si numara anii dupa buletin, ci dupa vârsta, mereu aceeasi, care infloreste in banca.
Constata, cu surprindere, intr-o zi, ca trebuie sa iasa la pensie
Si nu intelege de ce inima lui, cu doua preinfarcte, bate ca la optsprezece ani.
Excelenta Sa, ca un pui de caprioara, nu stie ca se aseamana su sfintii.
Ei au daruit. El se daruieste.
Cel de Sus i-a harazit loc inalt in izvorul Luminii,
Loc plin de verdeata, din care Maria Sa, Dascalul,
Sa poata priveghea, si de dincolo, pruncii sufletului sau.
DASCALUL MEU, iti doresc: Sa poti sa crezi când unii te inseala,
Sa te ridici când altii te doboara,
Sa poti pastra ce altii vor s-alunge,
Sa râzi chiar daca sufletul iti plânge
Si cald tu sa ramâi chiar daca afara ninge.
Aceasta-i arta de-a invinge! ”
hr]