Fratia
Doriti să reactionati la acest mesaj? Creati un cont în câteva clickuri sau conectati-vă pentru a continua.

Despre OU privind pretransferul/transferul

In jos

Despre OU privind pretransferul/transferul Empty Despre OU privind pretransferul/transferul

Mesaj  Admin Sam Apr 25, 2009 4:05 pm

Pretransferarea la cerere și transferarea personalului didactic se realizează și din mediul rural în cel urban, dacă persoana respectivă a obținut media minim șapte la concursul de titularizare sau dacă avea media minim șapte la repartiția guvernamentală, stabilește o Ordonanță de Urgență adoptată astăzi de Guvern. Aceeași regulă se aplică și personalului didactic disponibilizat prin restrângere de activitate sau prin desființarea unor unități școlare

Pretransferarea la cerere și transferarea personalului didactic disponibilizat prin restrângere de activitate sau prin desființarea unor unități școlare se realizează și între nivelurile de învățământ, cu condiția suplimentară a parcurgerii unui program de perfecționare/formare continuă în ultimii cinci ani.

Aceste reglementări au scopul de a fluidiza mișcarea personalului didactic din învățământul preuniversitar. Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a precizat, în cadrul ședinței de Guvern, că aceste reglementări vizează cadrele didactice care au obținut titularizarea prin participarea la examenele naționale.

Un alt element de noutate al actului îl reprezintă compatibilizarea sistemului de educație din România în ceea ce privește condițiile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din învățământul preuniversitar cu sistemele europene de educație (procesul Bologna). Pentru învățământul preuniversitar și, respectiv, primar se introduc funcțiile de profesor educator și, respectiv, profesor învățător pentru absolvenții primului ciclu Bologna.
Admin
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 238
Puncte : 733
Reputatie : 0

https://dialog-fratia.forumgratuit.ro

Sus In jos

Despre OU privind pretransferul/transferul Empty Amendamentele A.G.I.Ro.

Mesaj  Admin Sam Apr 25, 2009 9:11 pm

Amendamentele Asociației Generale a Învățătorilor din România față de textul ORDONANȚEI DE URGENȚĂ privind luarea unor măsuri în domeniul învățământului

ESENȚA SOLICITĂRII NOASTRE:


Absolvenții liceelor pedagogice sau ai unei școli echivalente care și-au completat studiile urmând cursurile oricărei instituții de învățământ superior de lungă durată să fie încadrați ca profesori pentru învățământ preșcolar sau primar.

Absolvenții liceelor pedagogice sau ai unei școli echivalente care au absolvit și colegiul universitar pedagogic să fie încadrați ca profesori pentru învățământ preșcolar sau primar.

Absolvenții colegiilor universitare pedagogice care și-au completat studiile urmând cursurile oricărei instituții de învățământ superior să fie încadrați ca profesori pentru învățământ preșcolar sau primar.

Institutori să fie încadrați doar cei care au absolvit numai colegiul pedagogic fără să fie și absolvenți ai liceului pedagogic, precum și absolvenții liceului pedagogic care au absolvit apoi doar o formă de învățământ superior de scurtă durată alta decât colegiul universitar pedagogic.

Învățători și educatoare să fie încadrați cei care au absolvit doar liceul pedagogic.
Argumentul nr.1


Textul prezentei ordonanțe ar duce la situații nedrepte precum:



Liceu industrial + 3 ani învățământ la distanță în specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar = profesor pt înv preșcolar și primar
iar,


4-6 ani de Liceu pedagogic + 4-6 ani de învățământ superior = doar institutor



(De regulă, vai de cine și-ar da copiii pe mâna unui absolvent de liceu industrial și de 3 ani de PIPP făcuți la FF!? Ori tocmai aceștia pot, conform ordonanței să fie încadrați ca profesori și plătiți mai bine decât un învățător sau educatoare care au și 4-6 ani de liceu pedagogic și 4-6 ani de învățământ superior însă altul decât PIPP)
Argumentul nr.2


Este perfect legală o încadrare ca profesori pentru învățământ preșcolar și primar a absolvenților liceelor pedagogice care au absolvit și o facultate. O astfel de reglementare a mai dat legiuitorul atunci când a decis încadrarea ca institutori a absolvenților de liceu pedagogic care au absolvit și o facultate cu toate că funcționau deja colegiile universitare care aveau exact specialitatea institutor. Dacă atunci s-a putut se poate și acum dacă legiuitorul consideră că pregătirea timp de 4-6 ani în liceu pedagogic urmată de absolvirea unei instituții de învățământ superior nu este inferioară celor doar 3 ani de pregătire (deseori la distanță) în noile specializări de ,,pedagogia învățământului preșcolar și primar,,.
Argumentul nr.3


În textul ordonanței se face distincție și atunci când se vorbește de învățământul preșcolar și primar de specializări neapărat ,,în profilul postului,,. În opinia noastră este o eroare introducerea sintagmei ,,în profilul postului,, în cazul învățământului preșcolar și primar. În programele de la acest nivel se predă totul (și limbă română și limbi străine, și matematici, și științe ale naturii cu elemente din fizică, biologie, chimie și arte și educație civică și educație pentru cetățenie și educație economică și abilități antreprenoriale și ecologie și consiliere și......). De aceea unui absolvent de liceu pedagogic nu îi sunt deloc inutile la clasă cunoștințele dobândite studiind dreptul, științele economice, chimia, fizica, matematica, biologia, filologia, psihologia.........Să nu mai vorbim de faptul că un astfel de cadru didactic abilitat și în aceste domenii care, după unii ,,nu ar fi în profilul postului!,, este o resursa pentru școală în diverse proiecte educaționale. Aceasta a fost rațiunea corectă când în anii 90 au fost încadrați ca institutori (încadrarea cea mai înaltă de atunci la nivelul primar si preșcolar). După aceeași rațiune că la ciclul primar și preșcolar sunt utile toate specializările, acum trebuie să fie tot la treapta cea mai înaltă de încadrare ca profesori la nivelul primar si preșcolar.
Argumentul nr.4


Comisia prezidentiala si ulterior liderii federatiilor sindicale au fost convinsi că liceele pedagogice au asigurat o formare de calitate introducând în Strategia „Educatie si Cercetare pentru Societatea Cunoasterii” (la punctul 4. 5) următorul text ,,De pilda, in momentul de fata, invatatorii absolventi de liceu pedagogic sunt mult mai prost platiti decat invatatorii absolventi de facultate sau institutorii, desi prestatia lor didactica la clasa este adeseori mult mai buna decat a absolventilor de invatamant superior.”
Argumentul nr.5


Din discursul Doamnei Ministru Ecaterina Andronescu la Congresul Asociației Generale a Învățătorilor- Palatul Parlamentului, 6 septembrie 2008: ,,Eu cred astăzi, uitându-ne în trecut fiindcă nu putem să nu ne uităm în istorie dacă vrem să mergem înainte, eu cred că astăzi cine vrea să îmbrățișeze cariera didactică trebuie să treacă prin liceul pedagogic. Sigur, poți deveni un bun matematician, chimst, istoric ș.a.m.d, dar ca să poți deveni și un bun profesor cred că trebuie să începi ceva mai devreme. Și de aceea atunci cand vom discuta legile educației vom invita în comisia de învățământ și reprezentanți ai asociației dumneavoastră și să încercăm să impunem prin lege acest lucru. Este o cale cred de a crește performanța școlii românești.”

Din discursul Doamnei Ministru Ecaterina Andronescu la Congresul Asociației Generale a Învățătorilor- Universitatea Politehnica, 7 septembrie 2008: ,,Dacă mă ajută Dumnezeu să particip la următorul pachet legislativ asta aș vrea să o introducem: cel care vrea să facă o carieră didactică să treacă printr-un liceu pedagogic.”

La problema ridicată de o colegă care a terminat pedagogicul și ASE-ul și a alteia care a terminat pedagogicul și chimia și care solicitau încadrarea lor ca profesori pentru învățământul primar, doamna ministru a răspuns că: ,,Trebuie recunoscute studiile superioare ale fiecăruia pentru a repara nedreptățile”.
Argumentul nr.6


Liceele pedagogice fac din toamnă iarăși înscrieri în specialitate. Credem că ar fi o motivație pentru tineri în a urma liceul pedagogic dacă ar ști că le folosește în cazul că vor să urmeze o carieră didactică fiindcă nu vor mai fi ulterior nevoiți să urmeze modulul psihopedagogic și metodic oferit de departamentele pentru pregătirea personalului didactic din învățământul superior.
Argumentul nr.7


Susținerea verbală dată argumentelor noastre de către Doamna Secretar de Stat Adriana Pană și de Doamna Liliana Preoteasa cu ocazia primirii noastre la MECI în 1 04 2009.
Argumentul nr.8


Aproape 300 de demnitari români și-au dat semnătura pe un document privind dezideratele Asociației Generale a Învățătorilor din România printre care figurează și modificările de mai sus în încadrarea profesorilor pentru învățământ preșcolar și primar.
Argumentul nr.9


Domnul Președinte al FSLI Aurel Cornea ne-a asigurat de la tribuna Congresului Învățătorilor din 6 septembrie 2008 de la Palatul Parlamentului de sprijinul său exprimându-și dorința unui parteneriat privilegiat între FSLI și AGIRo. Domnul Tudor Spiridon Secretar general al Federatiei Sindicatelor din Invatamant Spiru Haret, ne-a acordat cu acelasi prilej un important sprijin. Recent ne-a asigurat ferm de sprijinul său și Domnul Președinte FEN Cătălin Croitoru. Avem încredere că ne vor susține în acest demers.

Propunerea AGIRo în spiritul celor de mai sus o prezentăm ca o completare a OU care este pe masa Guvernului pentru a fi modificată încă de pe acum sau cu prilejul trecerii OU prin Parlament.
AGIRo consideră că este pe deplin justificată asimilarea liceului pedagogic de 4 - 6 ani cu parcurgerea modulului psihopedagogic și metodic oferit de departamentele pentru pregătirea personalului didactic. Învățătorii și educatoarele care au și studii superioare să fie încadrați ca profesori. Acest lucru îl vizează amendamentele noastre de mai jos. Iată-le cu caractere roșii cursive și boldate pe textul OU:


Ultima editare efectuata de catre Admin in Dum Apr 26, 2009 2:55 pm, editata de 1 ori
Admin
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 238
Puncte : 733
Reputatie : 0

https://dialog-fratia.forumgratuit.ro

Sus In jos

Despre OU privind pretransferul/transferul Empty Continuare (1) la „Amendamentele ....”

Mesaj  Admin Sam Apr 25, 2009 9:19 pm

GUVERNUL ROMÂNIEI
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ
privind luarea unor măsuri în domeniul învățământului
Având în vedere necesitatea includerii studiilor universitare de licență si a studiilor universitare de masterat printre condițiile necesare pentru ocuparea funcției de profesor în învățământul preuniversitar si a unor funcții didactice auxiliare din învățământul preuniversitar,


Ținând seama de faptul că primele promoții au finalizat în acest an ciclul I de studii universitare de licență,

Ținând cont de nevoia de a oferi absolvenților ciclului inferior al liceului, filiera tehnologică, posibilitatea de a obține o certificare a calificării profesionale obținute, în situația în care decid să nu mai continue studiile în ciclul suprior al liceului, după încheierea învățământului obligatoriu,

Pentru eliminarea situațiilor discriminatorii apărute prin aplicarea prevederilor art. 10 alin. (1) lit. a) si b) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările si completările ulterioare,

Având în vedere modificarea unor prevederi ale Metodologiei privind miscarea personalului didactic din învățământul preuniversitar, aprobate prin Ordinul ministrului educației, cercetării si tineretului nr. 5743/28.10.2008 publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 760/11.11.2008, pentru punerea în aplicare a dispozițiilor prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. a) si b) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările si completările ulterioare, luând în considerare faptul că, potrivit Calendarului miscării personalului didactic din învățământul preuniversitar pentru anul scolar 2009-2010, aprobat prin Ordinul ministrului educației, cercetării si tineretului nr. 5742/28.10.2008, în perioada februarie – martie 2009 se derulează activitățile privind constituirea catedrelor, încadrarea personalului didactic titular si vacantarea posturilor didactice/catedrelor pentru sesiunea de pretransferare si transferare pentru restrângere de activitate,

Întrucât toate aceste elemente vizează interesul public si constituie situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,

În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată si a Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare cu modificările si completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.



Art.I. Legea învățământului nr.84/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 10 decembrie 1999, cu modificările si completările ulterioare, se modifică si se completează după cum urmează:

1. Articolului 23 se completează cu două noi alineate, alineatele (5) si (6) cu următorul cuprins:

„(5) Absolvenții ciclului inferior al liceului care susțin si promovează examenul de certificare a competențelor profesionale dobândesc certificat de calificare profesională nivel 2.

(6) Modul de organizare si desfăsurare a examenului de certificare a competențelor profesionale se stabileste prin metodologie elaborată si aprobată de Ministerul Educației, Cercetării si Inovării si se dă publicității până la data începerii anului scolar precedent examenelor”

2. La articolul 151, alineatul (2), literele a) si b) se modifică si va avea următorul cuprins:

„(2) Personalul didactic este format din:

a) educatoare, profesori pentru învățământul prescolar - în învățământul prescolar;

b) învățători, profesori pentru învățământul primar - în învățământul primar;”

Art. II Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.158 din 16 iulie 1997, cu modificările si completările ulterioare, se modifică si se completează după cum urmează:

1. La articolul 5 alineatul (1), literele a) si b) vor avea următorul cuprins:

„ a) în învățământul prescolar: educator/educatoare; institutor/institutoare; profesor pentru învățământul prescolar;

b) în învățământul primar: învățător/învățătoare; institutor/institutoare; profesor pentru învățământul primar; profesor”

2. La articolul 7, alineatul (1), literele c), d), e), f) si g) vor avea următorul cuprins:

„c) pentru funcția de institutor – absolvirea unui liceu altul decât pedagogic sau a unei școli echivalente urmată de absolvirea cu examen de diplomă a colegiului universitar pedagogic, a liceului pedagogic sau a unei scoli echivalente, urmată de absolvirea cu diplomă a unei instituții de învățământ superior de lungă durată sau de scurtă durată ori de absolvirea cu diplomă a ciclului I de studii universitare de licență sau a ciclului II de studii universitare de masterat ori de absolvirea cu diplomă de licență sau de absolvire, urmată de un curs specific în domeniul psihopedagogic si metodic;

d) pentru funcția de profesor în învățământul prescolar si preuniversitar obligatoriu – absolvirea colegiului universitar pedagogic, a liceului pedagogic sau a unei scoli echivalente, urmată de absolvirea cu diplomă a unei instituții de învățământ superior de lungă durată ori de absolvirea, cu examen de licență a unei instituții de învățământ superior de lungă durată sau absolvirea cu diplomă a cursurilor postuniversitare cu durata de cel puțin un an si jumătate, aprobate în acest scop de Ministerul Educației, Cercetării si Inovării - studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, în profilul postului, precum si îndeplinirea condiției cerute de art. 68 din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările si completările ulterioare ori absolvirea cu diplomă a ciclului I de studii universitare de licență sau a ciclului II de studii universitare de masterat, în profilul postului, cu condiția -pentru absolvenții altor licee decât cele pedagogice sau ai colegiilor universitare pedagogice- deținerii a minimum 30 de credite de studii transferabile din programul de pregătire psihopedagogică oferit de departamentele pentru pregătirea personalului didactic;

e) pentru funcția de profesor în învățământul liceal si postliceal - absolvirea cu examen de licență a unei instituții de învățământ superior de lungă durată sau echivalentă acesteia, în profilul postului sau absolvirea cu diplomă a cursurilor postuniversitare cu durata de cel puțin un an si jumătate, aprobate în acest scop de Ministerul Educației, Cercetării si Inovării – studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, în profilul postului, precum si îndeplinirea condiției cerute de art. 68 din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările si completările ulterioare ori absolvirea cu diplomă a ciclului II de studii universitare de masterat, în profilul postului, cu condiția -pentru absolvenții altor licee decât cele pedagogice sau ai colegiilor universitare pedagogice- deținerii a minimum 60 de credite de studii transferabile din programul de pregătire psihopedagogică oferit de departamentele pentru pregătirea personalului didactic;

f) pentru funcția de maistru instructor - absolvirea cu examen de diplomă a unei scoli postliceale în domeniu sau absolvirea, cu examen de licență ori examen de absolvire, a unei instituții de învățământ superior în profilul postului ori absolvirea cu diplomă a cursurilor postuniversitare cu durata de cel puțin un an si jumătate, aprobate în acest scop de Ministerul Educației, Cercetării si Inovării - studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, în profilul postului, precum si îndeplinirea condiției cerute de art. 68 din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările si completările ulterioare sau absolvirea cu diplomă a ciclului I de studii universitare de licență sau a ciclului II de studii universitare de masterat, în profilul postului, cu condiția -pentru absolvenții altor licee decât cele pedagogice sau ai colegiilor universitare pedagogice- deținerii a minimum 30 de credite de studii transferabile din programul de pregătire psihopedagogică oferit de departamentele pentru pregătirea personalului didactic;

g) pentru funcțiile de profesor documentarist, cadru didactic - tutore si cadru didactic - mentor -absolvirea cu examen de licență, examen de diplomă ori examen de absolvire a unei instituții de învățământ superior de lungă sau scurtă durată în profilul postului ori absolvirea cu diplomă a cursurilor postuniversitare cu durata de cel puțin un an si jumătate, aprobate în acest scop de Ministerul Educației, Cercetării si Inovării - studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, în profilul postului, precum si îndeplinirea condiției cerute de art. 68 din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările si completările ulterioare ori absolvirea cu diplomă a ciclului I de studii universitare de licență sau a ciclului II de studii universitare de masterat, în profilul postului, cu condiția -pentru absolvenții altor licee decât cele pedagogice sau ai colegiilor universitare pedagogice- deținerii a minimum 30 de credite de studii transferabile din programul de pregătire psihopedagogică oferit de departamentele pentru pregătirea personalului didactic;

3. După litera d) a articolului 7, alineatul 1 se introduc literele d1) si d2) , care vor avea următorul cuprins:,, d1) pentru funcția de profesor în învățământul gimnazial, clasele V-VIII si clasele IX-X din scoala de arte si meserii - absolvirea, cu examen de licență ori examen de absolvire, a unei instituții de învățământ superior de lungă sau scurtă durată ori a unui colegiu pedagogic de profilul postului sau ori absolvirea cu diplomă a cursurilor postuniversitare cu durata de cel puțin un an si jumătate, aprobate în acest scop de Ministerul Educației, Cercetării si Inovării – studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, în profilul postului, precum si îndeplinirea condiției cerute de art. 68 din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu mo
Admin
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 238
Puncte : 733
Reputatie : 0

https://dialog-fratia.forumgratuit.ro

Sus In jos

Despre OU privind pretransferul/transferul Empty Continuare (2) la „Amendamentele ....”

Mesaj  Admin Sam Apr 25, 2009 9:21 pm

modificările si completările ulterioare sau absolvirea cu diplomă a ciclului I de studii universitare de licență sau a ciclului II de studii universitare de masterat, în profilul postului, cu condiția -pentru absolvenții altor licee decât cele pedagogice sau ai colegiilor universitare pedagogice- deținerii a minimum 30 de credite de studii transferabile din programul de pregătire psihopedagogică oferit de departamentele pentru pregătirea personalului didactic;

d2) pentru funcția de profesor la anul de completare - absolvirea, cu examen de licență ori examen de absolvire, a unei instituții de învățământ superior de lungă sau scurtă durată ori a unui colegiu pedagogic de profilul postului sau absolvirea cu diplomă a cursurilor postuniversitare cu durata de cel puțin un an si jumătate, aprobate în acest scop de Ministerul Educației, Cercetării si Inovării - studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, în profilul postului, precum si îndeplinirea condiției cerute de art. 68 din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările si completările ulterioare ori absolvirea cu diplomă a ciclului II de studii universitare de masterat, în profilul postului, cu condiția -pentru absolvenții altor licee decât cele pedagogice sau ai colegiilor universitare pedagogice- deținerii a minimum 60 de credite de studii transferabile din programul de pregătire psihopedagogică oferit de departamentele pentru pregătirea personalului didactic;”

4. La articolul 8, literele a), b), e), g) si h) vor avea următorul cuprins:

„Pentru ocuparea funcțiilor didactice auxiliare trebuie îndeplinite următoarele condiții de studii:

a) pentru funcția de bibliotecar, de documentarist si de redactor - absolvirea cu examen de diplomă a unei instituții de învățământ, secția de biblioteconomie, sau a altor instituții de învățământ ai căror absolvenți au studiat în timpul scolarizării disciplinele de profil din domeniul biblioteconomiei; pot ocupa funcția de bibliotecar, de documentarist sau de redactor si alți absolvenți ai învățământului superior de lungă sau scurtă durată, ai ciclului I de studii universitare sau a ciclului II de studii de masterat, ai învățământului postliceal ori liceal cu diplomă, pe perioadă determinată, dacă au urmat un curs de inițiere în domeniu;

b) pentru funcția de informatician - absolvirea cu diplomă a unei instituții de învățământ superior de lungă sau scurtă durată, de profil sau absolvirea cu diplomă a ciclului I de studii universitare sau a ciclului II de studii de masterat, în profilul postului ori a unei unități de învățământ preuniversitar, de profil;

e) pentru funcția de instructor-animator - absolvirea cu diplomă a unei instituții de învățământ superior de lungă sau scurtă durată ori absolvirea cu diplomă a ciclului I de studii universitare sau a ciclului II de studii de masterat, a unei scoli postliceale, a unui liceu pedagogic sau a echivalentului acestuia, ori a altui liceu si absolvirea cursurilor speciale pentru obținerea atestatului de aptitudini pentru această funcție;

g) pentru funcția de asistent social - absolvirea unei instituții de învățământ superior de profil, de lungă sau de scurtă durată, cu examen de licență sau de absolvire, ori absolvirea cu diplomă a ciclului I de studii universitare sau a ciclului II de studii de masterat, în profilul postului sau a unei scoli sanitare postliceale ori a unei scoli postliceale de conducători puericultori;

h) pentru funcția de corepetitor - absolvirea unei instituții de învățământ superior de profil, de lungă sau de scurtă durată sau absolvirea cu diplomă a ciclului I de studii universitare sau a ciclului II de studii de masterat, în profilul postului ori a unui liceu de specialitate.”

5. La articolul 10, alineatul (1), literele a) si b) vor avea următorul cuprins:

„a) transferarea personalului didactic titular disponibilizat prin restrângere de activitate sau prin desființarea unor unități scolare; transferul se efectuează resepctând prevederile art.7, care se aplică în mod corespunzător;

b) pretransferarea personalului didactic, la cerere, în aceeasi localitate sau în localitatea unde își are domiciliul, respectând prevederile art. 7, care se aplică în mod corespunzător.”

6. După litera b) a articolului 10 se introduc literele b1) si b2), care vor avea următorul cuprins:

,,b1) Pretransferarea la cerere si transferarea personalului didactic disponibilizat prin restrângere de activitate sau prin desființarea unor unități scolare se realizează si din mediul rural în cel urban, dacă persoana respectivă a obținut media minim sapte la concursul național de titularizare sau dacă avea media minim sapte la repartiția guvernamentală.

b2) Pretransferarea la cerere si transferarea personalului didcatic disponibilizat prin restrângere de actvitate sau prin desființarea unor unități scolare se realizează si între nivelurile de studiu, cu condiția suplimentară a parcurgerii unui program de perfecționare/ formare continuă în ultimii cinci ani. ”

7. La articolul 43, literele a) si b) vor avea următorul cuprins:

„a) un post de educatoare (institutoare) sau profesor pentru învățământul prescolar pentru fiecare grupă de prescolari sau pentru grupe combinate, în unitățile în care nu se pot constitui grupe separate; la grădinițele cu program prelungit si la cele cu program săptămânal, posturile se normează pe ture;

b) un post de învățător (institutor) sau profesor pentru pentru învățământul primar pentru fiecare clasă din învățământul primar sau pentru clase simultane din cadrul acestuia, unde nu se pot constitui clase separate;”

8. La articolul 44, alineatele (2^1) si (4^2) vor avea următorul cuprins:

„(2^1) Învățătorii/institutorii care predau în învățământul primar si profesorii pentru învățământul primar din scolile cu predare în limba minorităților naționale au aceleasi obligații de predare ca si învățătorii/institutorii care predau în învățământul primar sau profesorii pentru învățământul primar care predau potrivit planurilor de învățământ pentru învățământul primar din scolile cu limba de predare română. Pentru orele efectuate în plus față de orele predate de învățătorii/institutorii/profesorii pentru învățământul primar, conform planurilor de învățământ pentru învățământul primar din scolile cu limba de predare română, acestia sunt remunerați prin plata cu ora.

(4^2) În situația în care predarea orelor de educație fizică nu se poate face de profesor cu studii de specialitate, acestea sunt predate de învățătorul/institutorul/ profesorul clasei.”
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC


Cu deosebită considerație,
Viorel Dolha
președintele Asociației Generale a Învățătorilor din România
Admin
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 238
Puncte : 733
Reputatie : 0

https://dialog-fratia.forumgratuit.ro

Sus In jos

Despre OU privind pretransferul/transferul Empty Re: Despre OU privind pretransferul/transferul

Mesaj  Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum